1 NEAGU RALUCA – ELENA RADU RAMONA - GEANINA DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ A COPILULUI PREȘCOLAR BUZĂU 2026 2 CUPRINS ARGUMENT.............................................................................................................4 CAPITOLUL I PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREŞCOLAR I.1.NECESITATEA CUNOAŞTERII PROFILULUI PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREŞCOLAR..............................................................................................................7 I.2.SUBPERIOADELE PREŞCOLARITĂŢII.........................................................10 I.2.1Subperioada preșcolarului mic( 3ANI-4 ANI)........................................10 I.2.2.Subperioada preșcolarului mijlociu (4 ANI- 5 ANI)..............................11 I.2.3.Subperioada preșcolarului mare (5ANI- 6ANI)....................................11 I.3.COORDONATE ALE DEZVOLTĂRII PSIHICE ŞI FIZICE...........................12 I.3.1. Dezvoltarea motricității și a voinței în perioada preșcolară.................12 I.3.2.Dezvoltarea proceselor psihice senzoriale............................................15 I.3.3.Dezvoltarea intelectuală........................................................................17 I.3.4.Afectivitatea la vârsta preșcolară..........................................................22 I.3.5. Dezvoltarea fizică a preșcolarului........................................................25 I.4.Formarea și dezvoltarea personalității copilului preșcolar..................................26 CAPITOLUL II JOCUL – ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ A PREȘCOLARULUI II.1. Definiția jocului................................................................................................31 II.2. Clasificări ale jocului........................................................................................35 II.3. Teorii ale jocului...............................................................................................39 II.4. Funcțiile jocului................................................................................................44 CAPITOLUL III DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ A COPILULUI PREȘCOLAR ....................................................................................................49 III.1. Conceptul de educație socială și emoțională..................................................49 3 III.2. Caracteristici ale dezvoltării socio-emoţionale la vârsta preşcolară.............56 III.3. Influenţele educaţiei socio-emoţionale asupra copiilor preşcolari..............59 III.4. Formarea şi dezvoltarea comportamentelor şi abilităţilor emoţionale ale preşcolarilor....................................................................................................61 III. 5. Influența stilului parental în exprimarea emoțională și în socializarea copilului........................................................................................67 III. 6. Specificul dezvoltării socio-emoționale a copiilor la diferite etape de vârstă..................................................................................................70 III. 7. Educația și socializarea preșcolarului....................................................74 III. 8. Stimularea încrederii de sine la copiii preșcolari...................................77 CAPITOLUL 4 STUDIU PRIVIND ROLUL ACTIVITĂȚILOR DIN GRĂDINIȚĂ ÎN DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ A PREȘCOLARULUI....................................................................................................80 Concluzii .............................................................................................................................92 Bibliografie .................................................................................................................. ......94 Anexe...................................................................................................................................96 4 ARGUMENT Perioada preșcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică. Presiunea structurilor sociale, culturale, absorbția copilului în instituțiile preșcolare solicită toate posibilitățile lui de adaptare. Diferențele de cerințe din grădiniță și din familie solicită la rândul lor o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradicțiile dintre solicitările externe și posibilitățile interne devin mai active. Aceste forme de contradicții constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea explozivă a comportamentelor, a conduitelor sociale diferențiate, a dobândirii de abilități, deprinderi și priceperi, comunicativitatea si sociabilitatea copilului cresc în aceste condiții. Răspunderea este mare pentru că ceea ce învaţă copilul în primele perioade ale copilăriei este determinant pentru profilul personalităţii sale viitoare, prin urmare atât părinții cât și educatoarea trebuie să acționeze în așa fel încât preșcolarul să devină conștient de potențialul său. În acest drum ascendent al dezvoltării personalității, esențială este concepția (părerea) copilului despre sine : felul în care se evaluează și se valorizează. Copilul are nevoie de câteva activități conducătoare : comunicarea emoțională, afectivă, nemijlocită cu cei din jur, exploatarea necontenită a lumii care îl înconjoară, diversificarea jocurilor, învățătura, implicarea creativă, dobândirea inițiativei, a responsabilității, comunicarea socială. Vârsta preşcolară constituie o perioadă destul de lungă în care se produc însemnate schimbări în viaţa afectivă a copilului. Emoţiile şi sentimentele preşcolarului însoţesc toate manifestările lui, fie că este vorba de jocuri, de cântece, de activităţi educative, fie de îndeplinirea sarcinilor primite de la adulţi. Ele ocupă un loc important în viaţa copilului şi exercită o puternică influenţă asupra conduitei lui. Emoţia este o trăire a unei persoane faţă de un eveniment important pentru aceasta. Pentru a favoriza o bună adaptare socială şi menţinerea unei bune sănătăţi mentale, copiii trebuie să înveţe să recunoască ce simt pentru a putea vorbi despre emoţia pe care o au, trebuie să înveţe cum să facă deosebire între sentimentele interne şi exprimarea externă şi nu în ultimul rând să înveţe să identifice emoţia unei persoane din expresia ei exterioară pentru a putea, în felul acesta, să răspundă corespunzător. Vârsta preşcolară se caracterizează prin dezvoltare accelerată în toate planurile: fizic, cognitiv şi socio-emoţional. Aceste planuri se află în strânsă interacţiune şi pot fi separate doar artificial, pentru a fi investigate sau înţelese mai uşor.Consider că promovarea educaţiei emoţionale şi sociale trebuie să vizeze orice vârstă, urmând 5 principiul învăţării permanente, pe tot parcursul vieţii, întrucât niciodată nu e prea târziu să devenim conştienţi de propriile emoţii şi sentimente (devenind capabili de autocontrol), precum şi de cele ale celor din jur. Un copil se dezvoltă armonios dacă îi sunt satisfăcute nu numai nevoia de cunoaștere , ci și cele de acceptare, apartenență, valorizare. Copilul de azi, pentru a ajunge un adult de succes, trebuie să fie stimulat intelectual, dar în egală măsură și în registrul socio-afectiv. Inteligența emoțională se dezvoltă în funcție de cât de buni ”antrenori”sunt părinții și celelalte persoane semnificative din viața copilului, cadrele didactice. Lucrarea de faţă are ca temă „Dezvoltarea socio-emoțională la vârsta preșcolară, condiție a reușitei școlare”. C ercetarea a pornit de la ideea că toţi ne dorim să contribuim la creşterea unor copii sănătoşi şi echilibraţi mental şi emoţional. Un element esenţial prin care un copil ajunge la acest echilibru este modul în care se dezvoltă social şi emoţional. Vârsta preşcolară este momentul din viaţa lor în care copiii au nevoie de noi, adulţii, să înveţe cum să relaţioneze cu ceilalţi cu respect faţă de nevoile lor şi ale celorlalţi, cum să rezolve diverse situaţii sociale cu care se confruntă zi de zi, cum să trăiască sănătos emoţiile de tristeţe, frică, teamă, furie fără să-i rănească pe ceilalţi. Copiii învaţă în funcţie de ce facem noi adulţii, educatori, părinţi, alţi membri ai comunităţii, şi mai puţin din ceea ce spunem. Copiii observă şi imită comportamentele noastre, avem în consecinţă o mare influenţă asupra comportamentului copilului. Acţiunile noastre îi ghidează copilului dezvoltarea socială şi emoţională şi îi asigură cadrul formării încrederii în sine. Este, de asemenea la fel de adevărat că, odată ce copilul ajunge la grădiniţă, el observă şi preia în mare măsură şi comportamentele celorlalţi copii. De aceea este nevoie ca toţi copiii să beneficieze de un reper extrem de valoros şi foarte credibil de comportament. Pornind de la aceste motivaţii, se va derula cercetarea de faţă. 6 CAPITOLUL I PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREŞCOLAR I.1.NECESITATEA CUNOAŞTERII PROFILULUI PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREŞCOLAR “Începeţi deci prin a vă studia mai bine elevii, căci cu siguranţă, nu îi cunoaşteţi deloc” J.- J.Rousseau Omul, în decursul vieții și existenței sale, este supus unor transformări, schimbări, prefaceri de ordin cantitativ și calitativ reunite sub terrmenul general de dezvoltare. În funcție de nivelul la care au loc asemenea modificări, desprindem trei tipuri de dezvoltări, și anume: Dezvoltarea biologică-ne referim la transformări fizice, morfologice și biochimice ale organismului; Dezvoltarea psihică – ce constă în apariția, instalarea și transformarea proceselor, funcțiilor și însușirilor psihice; Dezvoltarea socială – se referă la reglarea conduitei individului în conformitate cu cerințele impuse de colectivitate și mediul social existențial. Se poate concluzoiona ca dezvoltarea umană este bio-psiho-socială, astfel omul parcurge mai multe etape. Una dintre ele este şi perioada preşcolară. Preşcolaritatea aduce schimbari semnificative in viata copilului în ceea ce priveşte dezvoltarea somatica, dezvoltarea psihica si cea relaţionala. Unii autori consideră că dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea înclinaţiilor şi capacităţilor cognitive, în aceasta perioadă are loc într-un procent nemaiîntâlnit în celelalte etape de dezvoltare ontogenetică a psihicului, 50% din inteligenţă se dezvoltă până la 4 ani, 30% între 4 si 8 ani.Aceste date atrag atenţia asupra modului necesităţii de a exersa şi fructifica potenţialul creativ al copilului, de a forma şi dezvolta premisele eului cognitiv-afectiv, acţional, de a trasa şi genera însuşirile personalitaţii în devenire. Orice activitate educaţională desfăşurată in gradiniţă se întemeiază pe cunoaşterea psihologică a copiilor, calitatea procesului educaţional depinde esenţial de cunoştinţele psihologice al celor ce-l întreprind.Emile Planchard a sintetizat această idee în sintagma: „Nemo psychologus,nisi paedagogus !” (Nu poti sa fi pedagog fara a fi psiholog!), subliniind astfel forţa acestei interdependenţe ( L.Ezechil, Lăzărescu,M.Păişi, 2002, p.) iar Pestalozzi afirma : „Materialul cu care lucrează educatorul este omul-copilul pe care trebuie sa-l cunoască de aproape şi exact, întocmai cum cunoaşte grădinarul legumele din grădina sa .” (Revista Învaţămantul Preşcolar Nr.4/1991). Éduard Claparède afirma că: ”Institutorul care îşi începe practica fără sa aibă cunostinţă de psihologie, este forţat să recurgă la tatonări de pe urma cărora elevii săi au 7 de suferit; este silit să-şi facă experienţele in anima vili (cobai)…Desigur, construind mereu poduri care se prăbuşesc sau maşini care explodează, un tehnician lipsit de pregătire teoretică va izbuti să-şi ducă la bun sfărşit lucrul, să găsească empiric formulele de construcţie, pe care nu este în stare să le calculeze. Dar cine are nevoie de un asemenea inginer? Exact in aceeasi situaţie este şi institutorul, cu deosebirea că, atunci cănd un pod începe să crape în cursul construcţiei, ne dăm seama imediat şi-l reparăm sau facem altul. Însă dacă o inteligenţă sau un caracter sunt stânjenite în evoluţia lor, nu descoperim acest lucru decât prea târziu pentru a putea îndrepta lucrurile şi în nici un caz nu le putem reconstrui.” (É.Claparède, 1975, p.45) Cadrele didactice din învaţământul preşcolar au misiunea de a orienta procesele dezvoltării psiho-fizice ale copiilor în scopul valorificării potenţialului lor nativ şi pentru a favoriza integrarea cu succes în societate a acestora. Astfel, trebuie sa fie mereu atente la schimbarile ce se produc în interiorul copilului, să înlesnească manifestările favorabile şi să înfrâneze manifestarea acţiunilor nefavorabile. De fapt, cunoașterea copilului înseamnă respectarea unor caracteristici de eficiență, aceasta nu se reduce la totalitatea informațiilor cu privire la o realitate dată. Această afirmație este cu atât mai adevărată în procesul educațional unde un cadru didactic ajunge adesea să acumuleze o multitudine de date punctuale despre elevii săi, fără ca acestea să-i spună ceva despre trăirile interioare ale acestora. Acest ansamblu de date trebuie supus unei analize riguroase în vederea selecției informației semnificative și delimitării elementelor caracteristice ale profilului psihologic individual. Însă, cunoașterea psihopedagogică trebuie să meargă dincolo de acțiunea implicită de acumularea de date despre copii în timpul desfășurării procesului instructiv-educativ. Ea presupune utilizarea unei metodologii riguroase de investigație care să-i asigure caracterul științtific al acesteia, se prezintă următoarele condiții de rigurozitate ale acestui demers: - Acțiunea de cunoaștere psihopedagogică trebuie să fie organizată și continuă; - Ea trebuie să vizeze surprinderea personalității în unitatea sa structurală, ca rezultat al interdependenței factorilor ce o alcătuiesc și influențează, de aceea acțiunea de cunoaștere trebuie să aibă în vedere atât factori fizici, fiziologici, psihologici, cât și factori ai meidului familial, social, cultural care contribuie la structurarea psihicului; - Datele obținute trebuie analizate în interrelație, stabilindu-se totodată și relevanța lor pentru ansamblul structurilor individuale; - Studierea profilului psihologic al copilului într-un anumit moment al evoluției sale trebuie dublată de studii longitudinale care descriu evoluția în timp a unei anumite caracteristici a psihicului; - Contextele în care este studiat copilul trebuie să fie cât mai variate, ceea ce îi va permite educatorului decelarea notelor caracteristice ale psihicului, mai puțin dependente de context, dar și relaționarea între anumite manifestări comportamentale și caracteristicile situațiilor în care ele apar. Specialiştii în domeniu recomandă cadrelor didactice să se concentreze către: 8 “-observarea şi consemnarea unor manifestări obiective ale copilului: particularitaţi ale dezvoltării psiho-fizice, abilităţi concrete de acţiune, performanţe lingvistice; -pătrunderea în aspectele subiective ale experienţelor personale ale copilului încercând să răspundă la întrebări de genul: cum priveşte el lumea? Dar relaţiile cu ceilalţi? Ce crede, ce ştie ori ce simte el? Pentru a putea acţiona în cele două sensuri, cadrul didactic va trebui să adopte el însuşi o atitudine duală: -să fie, pe de o parte, un observator extern, obiectiv, ca un spectator care consemnează date; -să fie pe de altă parte, un observator activ care încearcă să înţeleagă experienţele copilului, succesele, eşecurile lui. Printr-o asemenea duplicitate se poate culege informaţii care să permită atragerea copilului în proiecte pe care el le hotărăşte. ( L.Ezechil, Lăzărescu, M.Păişi, 2002) Cunoașterea individualității copiilor cuprinși în procesul educațional contribuie la sporirea caracterului științific al actului pedagogic. Teoriile simțului comun cu privire la educarea tinerei generații asigură un oarecare succes al activității didactice, mai ales când stăpânirea lor este dublată de intuițieși și vocație pedagogică din partea cadrelor didactice. Se prezintă câteva din metodele de cercetare psihologică în vederea cunoașterii personalității, care stau la îndemâna cadrelor didactice din grădiniță, nu înainte de a face două precizări necesare: calitățile și eficiența metodelor de psihodiagnostic sunt funcție de priceperea și valoarea personalității celui care le utilizează precum și de faptul că este absolut necesară corelarea, confruntarea și certificarea datelor oferite de o anumită metodă cu cele obținute prin alte metode de psihodiagnostic: -Observația psihopedagogică: ca metodă de sine-stătătoare, dar și ca element constitutiv al altor metode, observația este indispensabilă oricărei tendințe de a descifra empiric sau științific dominantele personalității. O anumită formă a observației apare spontan în comportamentul educatoarei care urmărește, mai mult sau mai puțin intenționat, manifestările copiilor concomitent cu activitatea instructivă. -Metoda analizei produselor activității: produsele activității copiilor reprezintă o sinteză a fondului informațional și a celui aptitudinal și totodată o reflectare a structurilor intelectuale, afective, volitive și psihomotorii proprii acestora; -Metoda biografică: această metodă nu se limitează la a presupune înregistrarea cronologică a datelor, evenimentelor din viața unui individ, metoda pornește de la această acumulare de date, care se poate face în grădiniță, în timp sau prin intermediul anamnezei, însă ea trebuie să meargă în direcția utilizării datelor biografiei pentru prelucrarea și interpretarea informațiilor obținute prin alte demersuri investigative; -Metoda convorbirii: această metodă se referă la strict dialogul educator-copil (grădiniță), convorbirea face apel la experiența subiectului, invitându-l să se autoanalizeze, să prezinte fapte, să descrie motivațiile unei anumite manifestări, să facă aprecieri asupra propriei persoane și a altora prin comparație. Dialogul este pregătit riguros de educatoare înainte. 9 -Metoda chestionarului: în grădiniță, chestionarul poate fi aplicat oral copiilor însă și părinților, atunci când este necesară obținerea unor date privind opiniile, preferințele, interesele, atitudinile, cunoștințele acestora în legătură cu preșcolarii și activitatea instituției; -Teste și probe psihologice: instrumente de investigație a psihicului structurat sub forma unei probe standardizate din punct de vedere al conținutului. Procesul cunoașterii psihologice este complex și deloc ușor. Unele voci spun că această acțiune de investigare a psihicului este exclusiv apanajul psihologului. Se recunoaște importanța implicării psihologului în această acțiune de cunoaștere, mai ales atunci când ea presupune aplicarea unei metodologii de investigație specializată ( teste standardizate), însă cei care pot realiza o evaluare obiectivă a stărilor psihologice pe care copiii le traversează sunt cei care interacționează zi de zi cu aceștia, în condțiile și situațiile cele mai variate: părinții și cadrele didactice. Dobândirea de către aceștia a unui anumit grad de competență în utilizarea cunoștințelor din psihologia dezvoltării și în cunoașterea copilului, este, deci, esențială. ( Tomșa, Gh., 2005, pg.53) I.2.SUBPERIOADELE PREŞCOLARITĂŢII I.2.1.SUBPERIOADA PREŞCOLARULUI MIC( 3ANI-4 ANI) Această vârstă constituie etapa integrării copilului în grădiniţă. La inceput, fiind dependent de mamă, dar şi datorită faptului că nu întelege prea bine ce i se spune şi pentru ca nu ştie să se exprime clar apar dificultaţi de adaptare la mediul gradiniţei. Această subperioadă se caracterizează printr-o creștere a intereselor, a aspirațiilor și a aptitudinilor mărunte necesare satisfacerii plăcerii de explorare a mediului. În ceea ce privește dezvoltarea intelectuală, are loc o descentrare a operărilor de la nivelul obiectelor concrete și integrarea lor în structuri din ce în ce mai cuprinzătoare. Toate acestea se realizează pe fondul unei instabilități psihomotorii și a unei anxietăți crescute generată de necesitatea deprinderii partțiale a copilului de mediul familial și a integrării acestuia în grădiniță. Dificultatea adaptării apare şi din cauza egocentrismului copilului. Nivelul de dezvoltare al limbajului diferă foarte mult de la un copil la altul. Capacitatea de comunicare verbală depinde în mare masură de ajutorul acordat de părinţi şi de educatoare. La această vârstă, jocul este principala formă de activitate, care produce evidente satisfacţii copilului. Manifestă preferinţe pentru jocurile de manipulare a obiectelor. Preşcolarul mic se joacă mai mult singur; ”altul” este văzut ca o ameninţare, ca cineva care îl deranjează; jocul lui este simplu, mai degraba o repetare banală a unor acţiuni; comunicările din timpul jocului sunt reduse; nu înţelege prea bine indicaţiile verbale care i se dau. Preşcolarul mic este curios, captivat de obiectele din jur, sesizează ceea ce este evident. (Tomșa, Gh., 2005, pg.99) Next >